— Exact asta fac.
A trecut pe lângă ei, calmă. În sufragerie, a început să deșurubeze becurile. Unul câte unul. Liniște. Doar clicul metalic.
— Ești nebună! — a țipat Olga. — Le plătesc eu!
— Le-am plătit eu, din salariul meu.
A scos din priză aparatele. A luat multicookerul, cadoul „cerut”. A luat perdelele cumpărate de ea. Chiar și covorașul de la ușă.
Andrei stătea blocat.
— Alina… hai să vorbim.
— Am vorbit cinci ani. Tu ai tăcut.
A ieșit pe ușă cu geanta într-o mână și cu plasele în cealaltă. Pe palier, aerul rece i-a lovit fața. A inspirat adânc.
A dormit în noaptea aceea la o colegă.
După Anul Nou, și-a închiriat o garsonieră mică, dar luminoasă. Și-a schimbat numărul. A cerut divorț.
Două luni mai târziu, Andrei a sunat.
— Mama e bolnavă. N-avem bani. Poți să ne ajuți?
Alina s-a uitat la pereții albi ai garsonierei. La liniștea ei.
— Sunt obosită, Andrei.
A închis.
În seara aceea, a aprins un bec. Doar unul. Și a zâmbit. Pentru prima dată, lumina era doar pentru ea.