Sunetul acela scurt, tăios, care rupe liniștea nopții. Umbra care trece fără zgomot prin lumina lunii, prea lentă ca să fie un porumbel, prea „sigură” ca să fie întâmplătoare. Dacă ai auzit huhuietul aproape de casă sau ai zărit o siluetă cu aripi late pe lângă acoperiș, e genul de moment care te face să te oprești din orice făceai.
Mulți trec mai departe cu un „probabil caută hrană”. Doar că, de cele mai multe ori, întrebarea rămâne: de ce tocmai aici, de ce tocmai acum? O bufniță care se apropie de gospodărie are felul ei de a schimba atmosfera — ca și cum ar împinge în față detalii pe care ziua le înghite: tăcerea, fricile mici, gândurile neîncheiate, deciziile amânate.